Astilba (85 fotografii): tipuri și îngrijire

Astilba decorativă este o descoperire ideală pentru o cabană pitorească de vară. Este nepretențios, nu se teme de umbră și soare, nu necesită îngrijiri specifice. Istoria cultivării și creșterii astilbe a început în anii 1800. De atunci, multe soiuri și subspecii noi au fost crescute, iar altele noi apar constant. Ele diferă ca mărime, aspect și condiții de viață, astfel încât puteți decora orice zonă cu astilbe.

În ciuda istoriei sale bogate, astilbe a fost subestimat timp de mulți ani. Aceasta este o floare obișnuită în creștere sălbatică - nu prea strălucitoare și atractivă. A fost descris prima dată de Lord Hamilton în 1825. Și așa a apărut numele, ceea ce înseamnă literal „fără strălucire”. Însă aspectul inconfundabil nu l-a împiedicat pe Hamilton să aducă mai multe soiuri în Europa.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, potențialul astilbe a fost identificat de botanistul Emil Lemoine. El a primit o serie de soiuri noi și pentru o lungă perioadă de timp a fost asigurat pentru formele de grădină perfecționate. Ulterior, s-au alăturat crescători și oameni de știință din alte țări.

Georg Arends a făcut astilbe timp de mai bine de jumătate de secol. A dezvoltat 84 de specii noi, cu diferite forme și culori de inflorescențe, mărimea tufelor, aspectul frunzelor și perioada de înflorire. Așa a început o clasificare pe deplin a unei noi culturi de grădină. Varietățile de Lemoine și Arends sunt iubite de grădinari până în zilele noastre.

Nerdii clasifică astilbe după diferite criterii. Grădinarii din întreaga lume folosesc o serie de definiții general acceptate. Astfel de categorii se bazează pe aspectul, mărimea și forma florii, și nu pe originea acesteia. La urma urmei, caracteristicile plantei sunt cele care determină dacă poate fi folosită pe un anumit sit.

Perioada de înflorire. Majoritatea soiurilor de astilbe înfloresc vara, iar perioada durează 1-2 săptămâni. Există trei grupuri: devreme, mijlocie și târzie.

Înălţime. Există patru grupuri: Înalt - de la 90-100 cm; Mediu - 60–90 cm; Scăzut - 30-60 cm; Pitic - până la 30 cm.

Forma inflorescențelor. Aceasta este principala caracteristică decorativă.

- înecat. Inflorescențe pe o tulpină lungă flexibilă coboară spre pământ. Acestea arată deosebit de elegant și sofisticat.

- Piramidal. Ramurile laterale se diverg perpendicular pe axa centrală, florile devenind mai subțiri și mai scurte. Inflorescența se îngustează de la bază până la vârf.

- Paniculat. Ca și în inflorescențele piramidale, ramurile laterale diverg perpendicular pe axial, dar în acest caz se ramifică intens.

- Rombic. Crengile cu flori se extind într-un unghi drept și formează un aspect de romb.

Conform tocilarilor, există mai mult de 350 de soiuri de astilbe, iar numărul lor este în continuă creștere. Cu toate acestea, doar aproximativ 10 soiuri sunt cel mai des utilizate.

Arbust mic de diametru mic, 12x15 cm. Florile roz înflorește în iunie-iulie. Frunzele sunt din bronz turnat.

Acesta diferă de majoritatea tipurilor de astilbe în frunze nedivizate de o configurație simplă. Placa este verde și lucioasă, cu o margine aspră. Florile albe sunt strâns colectate în inflorescențe înăbușite piramidale. Alte culori sunt mai puțin obișnuite. Perioada de înflorire este iulie-august.

O plantă fructuoasă perenă, cu frunze deschise complexe din mai multe pene. Înălțime - până la 100 cm. Placa frunzelor este strălucitoare, venoasă, acoperită cu vilozități roșii de-a lungul marginilor. Cele mai mari sunt frunzele bazale pe pețiolele lungi, cele tulpini sunt mai mici și mai scurte. Florile mici liliac, roz sau albe înflorește în inflorescențe lungi și dense de aproximativ 30 cm. Perioada de înflorire este sfârșitul lunii iunie - începutul lunii august. Astilba chineză este cunoscută din 1859. Există mai multe subspecii.

Cunoscut din 1904 și provine din Coreea și China de nord-est. Aceasta este o plantă erbacee relativ scăzută de până la 60 cm. Frunzele încrețite sunt de culoare deschisă, cu viloze maronii. Inflorescențele sunt relativ scurte, până la 25 cm, dar elastice și dense, ușor înfundate. Florile sunt albe cremoase. Perioada de înflorire este iulie.

Unul dintre primii reprezentanți ai familiei de hibrizi japonezi, cunoscut încă din 1837. O plantă erbacee perenă sub formă de tufă larg răspândită. Înălțime - până la 80 cm. Frunzele de ciroș închis cu o placă lucioasă cresc pe pețioluri roșiatice. Florile mici roz sau albe se adună în inflorescențe rombice dense până la 30 cm. Perioada de înflorire este iulie.

Este cunoscută din 1902, iar patria sa este Mongolia și China de Nord. Aceasta este o plantă perenă fructuoasă înaltă, de până la 150 cm. Frunzele sunt ușoare, cu vene brune, complexe, pinnate și încrețite. Florile liliac și roz înfloresc în inflorescențe piramidale înguste până la 40 cm lungime. Perioada de înflorire este iulie-august.

O subspecie specifică comună în regiunile Asiei de Est din Rusia și Japonia. Crește în frunze de foioase și amestecate. Acest soi este cunoscut din 1878. Înălțimea tufișului atinge 80 cm. Caracteristică - rizom maroniu. Frunzele ovale sunt complexe și pinnate, de formă ovală, cu margini înfundate. Florile albe sunt colectate în inflorescențe ramificate ramificate de tip apical 25x10 cm Perioada de înflorire - iulie-august. Există mai multe subspecii ale acestui soi.

Astilba din grădină este potrivită pentru zonele umbrite și necesită o hidratare constantă. În natură, crește în păduri de foioase umbroase sau în apropierea corpurilor de apă, ceea ce afectează stilul său de viață.

Astilba este plantată singură sau în grupuri, în pământ sau în containere. Ea se încadrează cu grație în mixborder sau graniță. Soiurile pitice vor decora strălucitor un deal alpin decorativ. Majoritatea speciilor se simt cel mai bine în iazuri. Cu o lipsă de umiditate, frunzele se ofilesc, iar inflorescențele devin mai mici.

Rata de creștere depinde de umiditate și căldură. Soiurile înalte sunt plantate la o distanță de aproximativ 50 cm, scăzute - până la 30 cm. Mai întâi trebuie să pregătiți solul: săpați, eliminați buruienile, faceți îngrășăminte și aditivi minerali. Zonele cu ape subterane ridicate sunt ideale.

Umbra rară asigură înflorirea regulată și intensă. Soarele este cel mai bine tolerat de soiurile cu culori deschise și albe. Perioada lor este mai scurtă, dar mult mai bogată.

Arbustul trăiește aproximativ 5 ani. După aceea, trebuie transplantat.

Astilba este un fundal excelent pentru paturi de flori. Se înțelege bine cu alte plante de foioase și soiuri cu flori de primăvară, cum ar fi lalele, zambile și saxifragul. Se armonizează bine cu luturile de zi, irisele, clopotele, cerealele înalte, geraniile și alte specii. Soiuri diferite se completează reciproc. De exemplu, o compoziție holistică poate fi creată din forme subdimensionate pentru prim plan și tufe înalte pentru spate.

La plantare se sapă săpături de până la 30 cm, unde se toarnă îngrășăminte, făină și humus. Amestecul este umplut cu apă. Asigurați-vă că mulgeți solul pentru a păstra umiditatea și a vă proteja împotriva supraîncălzirii.

Grădinarii folosesc două metode de reproducere:

Reînnoirea rinichilor. Cea mai rapidă opțiune. Primăvara, tăiați cu grijă lăstarii cu un fragment de rizom. Presărați secțiuni cu cenușă și aruncați-le într-un amestec de turbă și pietriș sub film. O astilba va fi gata pentru transplant în pământ în aproximativ un an.

Divizarea tufei. Cea mai ușoară și de succes opțiune. Săpați un tufiș, tăiați frunzele și împărțiți-l în divizori cu 3-5 muguri. Îndepărtați rizomul mort și plantați diviziunile la distanță unul de celălalt. Apați-le zilnic, iar apoi când plantați la începutul primăverii pentru a cădea, astilbe va înflori.

Propagarea semințelor folosiți numai crescători. Este dificil, lung, necesită semințe de înaltă calitate și îngrijire specială. În primul rând, stratificarea este realizată pentru a accelera creșterea.Apoi semințele sunt plantate în sol umed, dar nu înglobate în sol. Primăvara, frunzele pot fi transplantate în paturi.

Astilba crește frumos și sănătos în aproape orice sol. Prezența de potasiu și fosfor și proporțiile acestora sunt importante. Turba și compostul sunt utilizate pentru hrănirea solului uscat, aditivi complecși sunt folosiți pentru solul umed, iar acizii fosforico-potasici sunt folosiți după înflorire.

Astilba nu este aproape bolnavă, iar insectele nu le plac. Cele mai frecvente probleme:

Pennitsa. Acestea sunt mici cicatrici care depun ouă pe frunze sau lăstari tineri. Din cauza banilor, plantele cresc mai lent, dar inflorescențele nu se dezvoltă. Poate fi, de asemenea, un purtător al diferitelor boli. Nu se teme de majoritatea substanțelor chimice, așa că va trebui să scăpați manual de dăunător.

Nematode. Acestea sunt viermi mici care parazitează pe o plantă și atrag sucurile acesteia. Principalele semne sunt îngroșarea pețiolelor și a lăstarilor în timpul deformării frunzelor. Plăcile frunzelor sunt răsucite și acoperite cu pete maronii. Cel mai adesea, plantele afectate trebuie să fie dezgropate și distruse. Pentru prevenirea invaziei se folosesc insecticide complexe.

Crunch și slugs. Cel mai simplu și rapid mod de a scăpa de ele manual.

O altă problemă a astilbei, ca și alți iubitori de umiditate, este putrezirea rădăcinilor. Acest lucru se datorează unui exces de apă sau al unui oxigen insuficient în sol. Pentru prevenire, înainte de înflorire, plantele sunt tratate cu antiseptice speciale și lichid Bordeaux.

Am colectat cele mai bune fotografii ale astilbe, astfel încât să puteți compara și înțelege cum arată o floare și unde să o plantați sau să o plantați. Urmăriți și fiți inspirați!